Tratament congenital de displazie de șold. Displazia de șold

Aceste modificări la nivelul articulaţiei coxo-femurale pot fi descoperite încă de la naştere sau mai târziu, pe parcursul dezvoltării copilului.

Pot fi afectate concomitent ambele articulaţii ale şoldului sau numai un singur şold. Această afecţiune poate avea mai multe forme, tratament congenital de displazie de șold fiind cunoscută în literatura pediatrică şi ca maladie luxantă, displazie luxantă de şold, displazie de dezvoltare a şoldului DDSdenumire care în prezent este cel mai aproape de patogenia afecţiunii.

Este o afecţiune care diagnosticată precoce şi care prin aplicarea metodelor de terapeutică simplă, va avea rezultate bune, dar nedepistată la timp şi fără aplicarea unei măsuri de tratament, în timp va duce la agravarea displaziei, producându-se luxaţia tratament congenital de displazie de șold şi posibilitatea apariţiei complicaţiilor acesteia.

Această afecţiune are variaţii regionale şi rasiale la rasa neagră şi la chinezi cazurile sunt foarte rareîn unele ţări frecvenţa ei este foarte ridicată, în timp ce în altele boala este practic inexistentă.

Astfel afecţiunea se găseşte cu o frecvenţă mai mare în nordul Franţei, sudul Germaniei, nordul Italiei, iar în restul Europei se întâlneşte cu o frecvenţă medie. În ţara noastră frecvenţa este de 6 cazuri la de nou-născuţi.

1. Tratament Displazia de sold poate fi traumatica sau congenitala.
2. Ce este displazia de sold si luxatia congenitala de sold Displazia de dezvoltare a șoldului este o afecțiune care debutează în viața intrauterină și din păcate se continuă și după naștere, agravându-se, ceea ce însemnă că dacă nu reușim să diagnosticăm foarte repede  modificările de la nivelul articulației coxofemurale, mai exact în primele săptămâni de viața, odată cu trecerea timpul, capul femural va ieși din cotil și se va instala luxația de șold propriu-zisă al cărei tratament este deosebit de dificil, greoi cu rezultate modeste.
3. Cauze Cauzele posibile ale displaziei de șold sunt diverse — factorii implicați pot fi atât interni cât și externi.

Clasificare Şoldul luxat: capul femural este ieşit complet din acetabul supero-lateral; în perioada neonatală reducerea se obţine prin manevra Ortolani. Şoldul luxabil: capul femural este în acetabul dar poate fi exteriorizat; în timp poate evolua fără tratament către un şold normal sau către o luxaţie ireductibilă în lipsa unui tratament adecvat.

» Ce este displazia de sold si luxatia congenitala de sold

Mai există o variantă, şoldul subluxabil, dar care este dificil de diagnosticat clinic, neavând criterii obiective. Foarte rar poate apărea luxaţia încă de la naştere, care se constituie în perioada embrionară de organogeneză, luxaţie care poartă numele de luxaţie teratologică.

Rata de apariţie este mai mare la sexul feminin decât la sexul masculin rata este de — cu menţiunea că la baieţi se manifestă o formă mai gravă a malformaţiei. Șoldul stâng este cel mai des interesat decât cel drept fătul are tendinţa în general de a se plasa cu spatele spre partea stângă a mamei, iar în aceasta situaţie coapsa dintre sacrum este forţată să se poziţioneze în flexie şi adducţie, ceea ce duce la o creştere a riscului de excentrare.

Apare mai frecvent la primul nou-născut şi la copiii născuţi în prezentaţie pelvină.

Displazia de șold

Etiopatologie Displazia de șold reprezintă o multitudine de modificări anatomice articulare, apărute în urma unei dezvoltări defectuoase sau opriri în dezvoltare a şoldului. Apariţia acestor modificări poate avea loc în viata embrionară şi pot continua până la vârsta copilăriei. În timp s-au elaborat mai multe teorii cu privire la etiopatogenia acestei malformaţii: 1   Teoria traumatică — este cea mai veche teorie patogenică elaborată de către Hipocrate; aceasta incriminează traumatismul intrauterin, traumatismul obstretical şi naşterea pelvină; nu poate explica hipoplazia cotilului şi a capului femural care există încă din viaţa intrauterină.

• Displazia de șold la nou-născuți | Ottobock RO
• Patogenia acestei afectiuni recunoaste urmatoarele posibilitati: o disostoza a centurii pelviene, reprezentata de lipsa articulatiei dintre capul femural si osul iliac, prin aplazia sau hipoplazia cotilului sau a capului femural; pozitionari vicioase ale membrelor inferioare in timpul vietii intrauterine in lunile a IV-a si a V-a care duc la lipsa presiunii capului femural pe cotil.

Este ce mai acceptată teorie actualmente. Dacă dislocarea şoldului persistă, părţile moi şi structurile osoase suferă modificări mai grave, iar luxaţia devine mai greu de redus, iar şansele ca tratamentul aplicat sa aibă un rezulatat pozitiv scad semnificativ. La naştere, în cele mai multe dintre cazuri sunt prezente doar anumite modificări morfologice, iar luxaţia propriu-zisă se poate produce în lunile care urmează, fără un tratament aplicat corect.

Semne clinice Semnele clinice ale acestei malformaţii sunt diferenţiate în funcţie de vârsta la care copilul este examinat înaintea începerii mersului şi după ce copilul începe să meargă. Majoritatea copiilor se nasc doar cu o predispoziţie, un şold displazic, care la manevre asupra acestuia poate deveni uşor dislocabil, cu producerea unui zgomot caracteristic nu clacmentdar care nu întotdeauna semnifică o luxaţie de şold. Prin menţinerea unei poziţii corespunzătoare a coapselor, în abducţie şi rotaţie externă, în primele săptămâni de viaţă, va duce la o dezvoltare normală, cu adâncirea corespunzătoare a acetabulului şi întărirea elementelor capsulo-ligamentare ale articulaţiei coxo-femurale.

Examinarea clinică are o deosebită importanţă în perioada neonatală, deoarece examenul radiologic nu oferă date concrete pentru diagnostic examinarea ecografică este cea mai utilă la această vârstă. Nou-născuții ar trebui examinaţi de rutină pentru verificarea integrităţii şoldurilor prin manevra Ortolani şi testul Barlow.

Luxaţie congenitală de şold la copii: cauze, simptome, tratament

Existenţa a doi factori de risc din totalul acestora, creşte de patru ori riscul apariţiei unei displazii de şold. Semnele clinice ale sugarului cu luxaţie Sunt numeroase dar se pot împărţi în două categorii: semne de scurtare a membrului inferior şi semne de hiperlaxitate capsulo-ligamentară. Investigații Radiografia În primele 3 luni examenul radiografic reprezintă un pericol pentru sugari prin posibilitatea afectării celulelor care au o rată mare de multiplicare.

De asemenea, radiografia la această vârstă, nu oferă informaţii suficiente pentru diagnosticul de displazie de dezvoltare a şoldului, deoarece bazinul acestuia este în mare parte cartilaginos, capul femural este la fel, iar raportul dintre cotil şi capul femural fiind dificil de interpretat.

Displazia de Sold la Copii – Cauze, Investigatii, Tratament

Informaţiile edificatoare, se obţin după apariţia nucleului cefalic de osificare a capului femural, după vârsta de  6 luni, odată cu maturarea bazinului cartilaginos şi a proceselor de maturare a elementelor şoldului. O radiografie efectuată după această vârstă, pune de cele mai multe ori diagnosticul.

Aceasta poate stabili şi stadiul de gravitate al afecţiunii, dar în acelaşi timp poate furniza informaţii asupra aprecierii evolutive a bolii, sub tratament.

Ecografia Metodă modernă, precisă, neinvazivă de investigare a şoldului, care nu are riscul iradierii pe organele foarte sensibile ale teraflex de tratament articular. Aceasta vizualizează în special părțile cartilaginoase din acetabul, cap şi gâtul femural prezente la sugari. Examenul ecografic efectuat în primele luni, pune diagnosticul de DDS şi permite aplicarea tratamentului precoce, care de cele mai multe ori duce la prevenirea luxaţiei şi vindecarea afecţiunii.

Odată cu dezvoltarea copilului, cu maturarea ligamentelor cartilaginoase şi a proceselor de osificare a şoldului, după vârsta de 6 luni, importanţa diagnosticului ecografic scade în favoarea celui radiologic.

Artrografia Se defineşte prin introducerea unei substanţe de contrast în capsula articulară.

Luxaţie congenitală de şold la copii: cauze, simptome, tratament - CSID: Ce se întâmplă Doctore?

Este indicată în cazul unei luxaţii ireductibile, deoarece poate pune în evidenţă cauza ireductibilităţii limbus răsturnat, ligament rotund hipertrofic, istm inextensibilastfel că are valoare şi ca etapă a investigaţiilor preoperatorii, punând indicaţia de reducere sângerândă.

Pun în evidenţă cu o mai mare acurateţe părţile moi şi urmăresc evoluţia sub tratament, prin urmărirea localizării capului femural înlocuiesc artrografia — minim invaziv. Tratament preventiv In această categorie se încadrează profilaxia bolii prin evitarea căsătoriei tinerilor care au antededente familiale de displazie de şold.

În timpul sarcinii, gravida nu trebuie să fie supusă eforturilor, trebuie sa evite traumatismele. În timpul naşterii trebuie evitate manevrele care necesită tracţiune pe membrele inferioare şi se evită suspendarea copilului cu capul în jos. Tratament congenital de displazie de șold va acorda o atenţie sporită asupra prezentaţiilor pelvine, deoarece există posibilitatea de apariţie a unei luxaţii, riscul fiind de 4 ori mai mare decât în cazul naşterii normale.

În primul rând, tratamentul acestei afecţiuni impune o centrare corectă a capului femural în cavitatea acetabulară şi prevenirea deplasării acestuia în timp. După instituirea tratamentului, copilul trebuie supravegheat pe parcursul tratament pentru ruperea ligamentelor gleznei sale, pentru că există posibilitatea ca ea să se vicieze, situaţie care impune reluarea tratamentului într-o formă adecvată.

În primele luni de viaţă, tratamentul şoldului displazic se realizează prin metode ortopedice de centrare a capului femural în cavitatea acetabulară, astfel încât irigaţia sanguină de la nivelul epifizei proximale a femurului să nu fie afectată şi să se asigure condiţiile optime pentru dezvoltarea sprâncenei cotiloidiene.

• Luxatia congenitala de sold - Kinetic
• Sursa foto: rf.
• Displazia congenitala de sold

Această poziţie este asigurată de către aparatele de abducţie precum hamurile Pavlik, atela von Rosen, perna trapezoidală Frejka, cel mai frecvent folosite sunt hamurile Pavlik. Aceste aparate trebuie să permită de asemenea mişcări ale şoldului care dezvoltă elemente articulare.

Copiii care vor purta aceste aparate vor fi controlaţi săptămânal, clinic sau ecografic, radiografia fiind interzisă atât de frecvent. O dată pe lună cel mai des se efectuează o radiografie de bazin pentru urmărirea stabilităţii şoldului în poziţia de reducere. Aceste mijloace de abducţie pot fi folosite şi la copiii diagnosticaţi puţin mai târziu, până la vârsta de luni, dacă în urma controalelor efectuate după săptămâni de purtat aparatul permanent, cu întreruperi doar la schimbat scutecele şi efectuarea igienei, şoldul este stabil la manevrele de abducţie-adducţie uşoare şi se menţine redus.