Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui

Aceşti muşchi coboară laringele în timpul inspirului.

Alţi muşchi laringieni extrinseci sunt reprezentaţi de: - constrictorii superior, mijlociu şi inferior; - muşchiul cricofaringian. Funcţionarea corespunzătoare a acestor muşchi este importantă pentru realizarea reflexului de deglutiţie. Musculatura intrinsecă Muşchii intrinseci ai laringelui sunt acei muşchi ce sunt localizaţi la nivelul endolaringelui, ei modificând diametrul orificiului glotic şi dimensiunile corzilor vocale.

Chondroperichondrita - inflamația laringelui

Ei sunt reprezentaţi de mai mulţi adductori şi doar de un singur abductor. Cu excepţia muşchiului interaritenoid, musculatura intrinsecă este pereche, aceşti muşchi având o unguent pentru numele genunchiului sincronă. Muşchiul cricotiroid este localizat la nivelul feţei externe a cartilajului laringian. De obicei prezintă două burţi: porţiunea recta şi porţiunea oblică. Porţiunea recta se ataşează de la nivelul porţiunii laterale a arcului anterior a cartilajului cricoid până la marginea inferioară a cartilajului tiroid, având o direcţie verticală.

A doua burtă sau partea oblică, de asemenea se ataşează de la nivelul marginii anterolaterale a arcului cricoidian şi are o direcţie oblică până la nivelul cornului inferior a cartilajului tiroidian.

Când muşchii cricotiroidieni, atât cel drept cât şi cel stâng se contractă, determină rotaţia cricoidului şi articulaţiei cricotiroidiene. Această acţiune aduce arcul anterior al cricoidului spre superior, la nivelul marginii inferioare a lamei tiroidiene, în timp ce pecetea cricoidului se deplasează în jos. Această deplasare inferioară creşte distanţa dintre procesele vocale şi comisura anterioară.

Rezultatul acestei complexe acţiuni este coborârea, întinderea şi subţierea corzii vocale, în timp ce le aduce spre linia mediană. Aceasta se traduce prin producerea sunetelor cu o frecvenţă mai înaltă. Muşchiul cricoaritenoidian posterior Este singurul abductor al corzilor vocale şi îşi are originea într-o depresiune de la nivelul feţei posterioare a pecetei cricoidului, iar fibrele sale inflamația țesutului cartilaginos al laringelui o direcţie oblică, superioară şi laterală, inserându-se la nivelul apofizei musculare a cartilajului aritenoid.

Este alcătuit din două burţi, una orizontală şi una verticală. Contracţia acestuia aduce apofizele musculare spre medial, posterior şi inferior, în timp inflamația țesutului cartilaginos al laringelui lateral are loc rotaţia şi ridicarea apofizelor vocale. Această acţiune determină abducţia, elongaţia şi subţierea corzilor vocale.

Reumatologia si bolile reumatice

Funcţia complexă a acestui muşchi determină: - burta verticală şi cea oblică determină în mod normal abducţia corzilor vocale în timpul respiraţiei, în timp ce - burta orizontală determină ajustarea poziţiei apofizelor vocale în timpul fonaţiei.

Muşchiul cricoaritenoidian lateral Este principalul antagonist al muşchiului cricoaritenoid posterior.

Boala afecteaza ambele sexe in proportii egale. Debutul tipic este la maturitate.

Îşi are originea la nivelul marginii posterioare a cartilajului cricoid, iar fibrele sale se inseră în porţiunea anterioară a apofizelor musculare. Contracţia acestui muşchi aduce apofizele musculare antero-lateral, iar la nivelul apofizelor vocale determină adducţia şi coborârea acestora.

Rezultatul acţiunii este adducţia, elongaţia şi subţierea corzilor vocale. Muşchiul interaritenoidian sau ariepiglotic Este singurul muşchi intrinsec fără pereche, alcătuit din două tipuri de fibre musculare. Fibrele transversale trec de la nivelul feţei posterioare a unui aritenoid la nivelul feţei posterioare a celuilalt aritenoid.

Prin contracţia acestui muşchi, cartilajele aritenoide se apropie. Fibrele oblice trec de la nivelul feţei posterioare a unui aritenoid la nivelul apexului celuilalt aritenoid, contracţia acestor fibre determină îngustarea orificiului superior al laringelui.

Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui

Muşchiul tiroaritenoidian Se împarte într-un muşchi tiroaritenoidian intern şi unul extern, cel intern fiind mai bine dezvoltat decât cel extern. Muşchiul tiroaritenoidian extern îşi are originea la nivelul comisurii anterioare şi se inseră la nivelul feţei laterale a cartilajului aritenoid.

1. Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui, Formular de căutare Epiglota Ce este epiglota?
2. Dureri la nivelul umerilor cauzează
3. Epiglotă - Wikipedia

Contracţia sa determină apropierea apofizelor vocale şi a comisurii anterioare, aceasta determinând adducţia corzilor vocale. De asemenea, determină şi adducţia corzilor vocale false. Tiroaritenoidianul extern mai trimite şi câteva fibre musculare la nivelul membranei pătrate. Muşchiul tiroaritenoidian intern sau muşchiul vocal îşi are originea la nivelul comisurii anterioare şi se inseră la nivelul apofizei vocale, trimiţând câteva fibre la nivelul conului elastic.

Contracţia sa determină adducţia, scurtarea, îngroşarea şi coborârea corzilor vocale. Structura internă a laringelui Este alcătuită din 3 compartimente separate prin intermediul a două falduri. Cele 3 compartimente sunt reprezentate de: - vestibul; - ventricul; - cavitatea infraglotică. Vestibulul este porţiunea laringelui de la nivelul vârfului epiglotic până la nivelul corzilor vocale false.

Inflamația țesutului cartilaginos al laringelui, Formular de căutare

Vestibulul este delimitat anterior de către epiglotă, lateral de faldurile ariepiglotice, de cartilajele aritenoide şi corniculate, împreună cu muşchiul interartenoidian posterior. Faldurile vestibulare sunt formate de proeminenţa determinată de mucoasă la nivelul ligamentului vestibular.

Submucoasa ventriculului conţine numeroase glande seromucinoase. Secreţia acestor glande determină protecţie mecanică şi imună a corzilor vocale. Ventriculul sau sinusul Morgagni Este spaţiul dintre corzile vocale false şi corzile vocale adevărate.

Policondrita recidivanta

În porţiunea anterioară a capătului ventriculului se găseşte diverticulul cunoscut sub denumirea de sac laringian. Dilataţii anormale ale sacului determină apariţia de laringocele. Cavitatea infraglotică Se întinde de la nivelul glotei până la nivelul marginii inferioare a cartilajului cricoid. Lateral este delimitat de conul elastic şi de pereţii cartilajului cricoid. Sinusurile piriforme Deşi fac parte din hipofaringe, acestea sunt alcătuite din faldurile ariepiglotice, cartilajele aritenoide, membrana tirohioidiană şi faţa internă a lamelor cartilajului tiroid.

Superior sunt delimitate de faldurile glosoepiglotice, iar inferior corespunde orificiului sfincterului esofagian superior. Mucoasa laringelui Laringele este căptuşit de o tunică mucoasă ce se continua ȋn jos cu mucoasa traheei, iar ȋn sus cu mucoasa faringelui.

În cele mai severe cazuri de manifestare a bolii, se observă edem tisular, care zdrobește, din acest motiv, lumenul laringian este îngustat, puroiul este secretat. Forma internă a perichondritei este acută și are o intoxicare generală a corpului. Secundar - caracterizat prin faptul că boala se dezvoltă mai lent și într-o măsură mai mică, are loc intoxicația sistemică. Este posibil să nu existe semne clare de patologie și să nu apară absența.

Această tunică prezintă o culoare rozie, dar ȋn anumite porţiuni, precum marginea medială a corzilor vocale, este albicioasă.